duminică, 23 noiembrie 2008

Semne de dezghet in afacerile cu imagini prin cablu

Proaspata preluare a furnizorului de televiziune prin cablu TerraSat de catre grupul RCS&RDS - tranzactie apreciata de piata in jurul valorii de 10 milioane USD - este privita de analisti si de oamenii de afaceri din domeniu drept un semnal de dezghet al achizitiilor si fuziunilor i
n aceast sector.
De ce dezghet? Pentru ca dupa o relativa frenezie in anii 1999-2001 in afacerile CATV - spre exemplu intrarea unor fonduri de investitii si achizitia Kappa de catre Astral Telecom (8 mil.$) - anul trecut a fost relativa liniste.
In 2002 nu am avut decat vreo trei evenimente: Astral Telecom a finalizat achizitia furnizorului de Internet DNT ( 2 mil. $), RCS&RDS a preluat TotalNet (1 milion de dolari) si UPC Romania a cunoscut o consolidare interna prin care a ajuns sa detina 10% din piata CATV.
Piata furnizorilor televiziune prin cablu din Romania ramane fragmentata. Aproape jumatate din afacerile din acest sector sunt ocupate de jucatori mici si medii, unii nesemnificativi in peisajul general si care pot fi preluati relativ usor, fara mare tam-tam. Insa o consolidare a pietei cu picatura necesita decenii, iar industria de cablu nu mai are rabdare.
Liberalizare pietei de telefonie fixa grabeste lucrurile. Chiar daca se desfasoara relativ lent, orice companie care a intrat cu cablul pana in casele oamenilor are un imens avantaj de infrastructura si nu-i prea vine sa stea deoparte. In plus, romanii, mari amatori de televiziune prin cablu, cer acum servicii mai evoluate ( pachete personalizate, de exemplu) ceea ce necesita investitii. Iar investitii nu pot sa faca decat cei puternici.

O noua rasturnare de ierarhie
Prin recenta preluare de care vorbeam la inceput, ierarhia operatorilor CATV a fost rasturnata.Compania RomSat a ajuns de pe locul cinci pe locul patru. Dupa ea in clasamentul cotelor de piata nu mai vine decat marea masa a celor mici. Insa lucrurile nu vor ramane prea multa vreme la fel.
Chiar daca in mass-media nu au aparut prea multe informatii, cunoscatorii pietei stiu ca, in februarie, Metromedia International Group a angajat banca de investitii specializata in comunicatii Communications Equity Associatess (CEA) sa-i gasesca un cumparator pentru afacerile sale. Metromedia International Group activeaza in telefonie, Internet, posturi de radio FM si cablu TV in majoritatea tarilor est-europene, inclusiv in Romania, dar si pe alte piete emergente.
In consecinta si RomSat - al carui actionar majorit este Metromedia - este scoasa la vanzare. Cei trei mari jucatori de pe piata CATV se abtin deocamdata sa declare daca sunt sau nu interesati de preluarea RomSat. In orice caz, compania este tentanta mai ales ca, in afara de activitatile de cablu TV este actionar majoritar si la compania FX Internet care s-a remarcat prin solutiile de conectare wireless la Internet si are incasari anuale de 1,3-1,6 milioane de dolari.
Daca si RomSat isi gaseste un cumparator - printre companiile romanesti sau din fara - vom asista la o noua rasturnare in ierarhia autohtona a CATV si Internet.

O piata cu crestere lenta, dar sigura
European Information Technology Observatory (EITO) - organizatie sprijinita de Comisia Europeana si ale carei studii sunt luate ca punct de reper si de catre autoritatile romane - indica o crestere a sectorului CATV lenta dar constanta.
Din anul 2000 aceasta industrie a crescut cu maximum 15% si cu minimum 10% anual.
Ca si in alte sectoare ale comunicatiilor, exista mai multe estimari ale valorii pietei CATV: de la 130 de milioane de dolari, pana la 245-275 de milioane de euro.

Valoarea pietei CATV conform EITO
2000 - 192 mil. euro
2001 - 220 mil. euro
2002 -245 mil. euro
2003 - 275 mil. euro
2004 - 305 mil. euro
* valorile pe 2002, 2003, 2004 sunt estimari

Duopolul, directia inevitabila?
Achizitia TerraSat de catre RCS&RDS este, spun jucatorii, inceputul unei succesiuni de fuziuni si preluari care vor face ca piata de cablu din Romania sa fie dominata in final de doar doua companii mari, dupa modelul telefoniei mobile.
Principalele cauze ale acestei viitoare concentrari se regasesc in dorinta actualelor companii de cablu de a deveni competitori importanti pe piata telefoniei fixe si a transmisiilor de date. Or, pentru acestea au nevoie de acoperire nationala si de un numar suficient de mare de clienti pentru a justifica investitiile masive necesare.
"Pentru a deveni un ofertant alternativ pe piata de date si telefonie, un operator trebuie sa acopere intreaga tara. Acest lucru nu este posibil decat de la o dimensiune la care efectul de scala (costuri fixe unitare mai mici pe masura cresterii numarului de abonati - n.r.) se face simtit astfel incat afacerea poate finanta dezvoltarile tehnologice necesare", afirma Valeriu Ionescu, managerul pentru Romania al fondului american AIG New Europe Fund.
Fondul a intrat pe piata de cabul din Romania in 1999, cand a devenit actionar al Astral Telecom.
La un de la intrarea fondului, Astral a cumparat Kappa ( tranzactie de circa 8 milioane USD).Conform ultimelor informatii, AIG New Europe Fund detine aproximativ 25% din actiunile Astral Telecom.
In afara de AIG New Europe Fund, pe piata romaneasca de cablu mai exista doua fonduri de investitii, EPIC (Austria) si Quadrant (SUA), care detin 30% din RCS&RDS.
Toate aceste trei fonduri au cumparat actiunile companiilor de cablu pentru a finanta cresterea acestora si a le vinde apoi, dupa o perioada, catre un investitor strategic interesat de piata romaneasca. Cum companiile sustinute de fonduri sunt chiar liderii pietei, este foarte probabil ca acest lucru sa se intample in anii urmatori, odata cu revirimentul pietei telecom.
De altfel, chiar daca nu a fost foarte activ in privinta achizitiilor in ultimii ani, pe piata romaneasca exista deja un investitor strategic important . "Amorteala" diviziei romanesti a acestuia (UPC, care detine 10% din piata CATV, locul trei) se datoreaza problemelor pe care le-a avut firma -mama in ultimii ani. Cuprinsa de febra telecomului din perioada 1997 - 2000, UPC a inceput o expansiune puternica, cu efect de bumerang insa odata cu aparitie recesiunii. UPC s-a aflat in ultimii doi ani in dificultati financiare, care a au adus in structura actionariatului un nou actionar majoritar - Liberty Media.
Insa odata cu finalul perioadei UPC si-ar putea reincepe ascesiunea prin preluari.
"Daca avem in vedere dimensiunile Romaniei - a doua tara ca marime in Europa Centrala si de Est si evolutia pe piata Poloniei, se poate considera ca acest sector se indreapta catre un model de duopol. Modelul este viabil, deoarece concurenta intre cei doi va mentine calitatea ofertei sus si preturile sub control, si in acelasi timp va asigura dimensiunea necesara atingerii efectului de scala", spune Valeriu Ionescu
Managerul de la AIG New Europe Fund a precizat ca, probabil, concentrarea la cei doi viitori operatori majori va atinge probabil 70 - 75% din piata, restul fiind deservit de operatori foarte mici cu acoperire locala.
victor@zf.ro ; laurentiu.ispir@zf.ro