luni, 17 august 2009

Ministerul Economiei vrea recunoaşterea Asociaţiei Române a GPL-ului ca fiind de utilitate publică

Ministerul Economiei a elaborat un proiect de Hotărâre de Guvern prin care cere recunoaşterea Asociaţiei Române a Gazului Petrolier Lichefiat (GPL) ca fiind de utilitate publică.

După avizarea proiectului de către Consiliul Legislativ, Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, Consiliul Economic şi Social, Consiliul Concurenţei şi Curtea de Conturi, acesta se va transmite în vederea avizării Consiliului Consultativ de către Secretariatul general al Guvernului.

Asociaţia Română a Gazului Petrolier Lichefiat este o asociaţie profesională non-profesională, neguvernamentală, independentă, cu personalitate juridică care s-a înfiinţat în anul 1996 ca asociaţie profesională a agenţilor economici, operatorilor şi specialiştilor din domeniul GPL din România.

Constituirea Asociaţiei a avut la bază acordul de voinţă a 29 de membri fondatori, dintre care 20 de persoane juridice şi 9 persoane fizice, iar actul constitutiv întocmit în cursul anului 2008 cuprinde 34 de societăţi comerciale care au activităţi de producere, distribuire, comercializare precum şi servicii din domeniul GPL care asigură peste 85% din piaţa GPL din România.

"Potrivit statutului Asociaţiei Române a Gazului Petrolier Lichefiat, activitatea Asociaţiei are în vedere rezolvarea unor probleme comune ale membrilor săi şi în interesul acestora, vizând în principal reprezentarea intereselor generale în domeniul siguranţei exploatării echipamentelor, sensibilizarea opiniei publice cu privire la protecţia mediului ambiant, recunoaşterea gazului petrol lichefiat ca parte integrantă a resurselor energetice nepoluante din România şi a potenţialului de creştere a utilizării acestuia, promovarea legalităţii şi a eticii profesionale în activitatea economică şi în raporturile dintre asociaţi, precum şi promovarea normelor concurenţei loiale, care asigură şanse egale fiecărui operator economic şi sprijinirea membrilor Asociaţiei prin asistenţă comercială, fiscală şi juridică în vederea fundamentării deciziilor acestora în activităţile lor practice", se arată în proiectul de act normativ postat miercuri pe portalul Ministerului Economiei.

Activitatea Asociaţiei se desfăşoară de peste de trei ani, fiind confirmată ca persoană juridică încă din anul 1996.

Asociaţia a fost legalizată prin Sentinţa Civilă nr. 245/28.10.1996 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, prin care s-a dispus înregistrarea sa în Registrul Persoanelor Juridice.