130 de angajaţi ai platformei petrochimice de la Petromidia vor fi concediaţi. Producţia va scădea la jumătate.
Rompetrol Petrochemicals, divizia de petrochimie a grupului Rompetrol, condus de Dinu Patriciu, îşi va reduce producţia la jumătate şi va trimite în şomaj tehnic un sfert dintre angajaţi, în perioada 10 decembrie-31 ianuarie, ca urmare a efectelor crizei economice, se arată într-un comunicat al companiei. „Este o măsură temporară şi vine pe fondul constrângerii pieţelor de profil, fiind necesară atât pentru reechilibrarea producţiei în acord cu cererea de polimeri (cu 55% - n.r.), cât şi pentru a evita creşterea stocurilor. În acest sens, am decis reducerea producţiei de polimeri prin oprirea instalaţiilor de LDPE (polietilenă de joasă densitate) în perioada 10 decembrie 2008 - 31 ianuarie 2009 şi de HDPE (polietilenă de înaltă densitate) între 1 decembrie 2008 - 31 ianuarie 2009“, a declarat, în comunicat, Dumitru Niculi, director general al Rompetrol Petrochemicals.
„Măsura va afecta şi angajaţii companiei din sectoarele de producţie şi mentenanţă, aproximativ 24% din totalul acestora urmând să intre în perioada decembrie-ianuarie în şomaj tehnic, în conformitate cu Contractul Colectiv de Muncă.
Rompetrol Petrochemicals va continua să depună toate eforturile pentru a reduce impactul crizei economice asupra activităţilor sale şi, implicit, a angajaţilor, în acest sens fiind adoptat şi un amplu program de monitorizare/reducere a costurilor“, a adăugat Niculi. Rompetrol Petrochemicals are 531 de angajaţi. Deşi compania
şi-a majorat, în perioada ianuarie-septembrie 2008, cu aproximativ 40% vânzările de produse finite şi cu 61% cifra de afaceri, până la circa 300 de milioane de dolari, profitul operaţional (EBITDA) a fost direct
influenţat de condiţiile de piaţă nefavorabile şi de costurile ridicate ale materiei prime
(propilenă, etilenă). Pe plan internaţional, preţurile de referinţă pentru produsele petrochimice au consemnat în perioada august-noiembrie 2008 o scădere semnificativă - cu peste 41% pentru polipropilenă şi pentru polietilene, între 26 şi 40%, coroborate cu o diminuare a cererii. În această perioadă, compania va asigura din stoc livrările de polietilene de joasă şi înaltă densitate şi va menţine în funcţiune instalaţia de polipropilenă, Rompetrol Petrochemicals fiind singurul producător din România.
Probleme şi la Petrom
Nici cealaltă capacitate petrochimică pe care o deţine România, cea de la Arpechim Piteşti, nu se află într-o situaţie prea bună. Oltchim Râmnicu Vâlcea, principalul beneficiar al produselor fabricate la Piteşti, a anunţat că a scăzut volumul achiziţionat, pentru că nici produsele fabricate la Vâlcea nu mai au o cerere atât de mare. Vinerea trecută, combinatului chimic a anunţat că intenţionează să obţină un credit
de 100 de milioane de euro, cu care ar dori să cumpere petrochimia de la Arpechim. Petrom pare să fie de acord cu tranzacţia. „Petrochimia nu face parte dintre activităţile de bază ale Petrom. Compania este interesată să vândă acest business unui cumpărător care intenţionează să facă investiţiile necesare pentru a-l dezvolta şi a-l creşte. Sperăm într-o realizare cât mai rapidă a acestei tranzacţii, în situaţia în care Oltchim va obţine finanţările necesare“, au declarat, pentru MEDIAFAX, reprezentanţii Petrom.