Comuniştii, tot mai singuri

Comuniştii moldoveni nu mai sunt înţeleşi de nimeni. Nici acasă. Nici peste hotare.


Şi Uniunea Europeană, şi SUA plimbă ochi tot mai alarmaţi şi mai posomorâţi peste puterea de la Chişinău. Refuzul autorităţilor moldovene de a accepta deschiderea a două consulate româneşti la Cahul şi Bălţi a contrariat mai cu seamă Bruxellesul. Vineri, comisarul european pentru justiţie, Franco Frattini, a lăsat să se întrevadă că e dezamăgit de atitudinea Chişinăului, declarând că acesta n-ar trebui să respingă propunerile Bucureştiului de a fonda un Centru de acordare a vizelor. Şi acestea nu sunt, desigur, singurele priviri pe cât de dezgustate, pe atât de mustrătoare pe care le aruncă Occidentul asupra lui Vladimir Voronin.


Recent, precum se ştie, Departamentul de Stat de la Washington a acuzat guvernarea comunistă de încălcarea drepturilor omului, tentative de intimidare a opoziţiei şi presei independente
. Misiunea OSCE în Republica Moldova, dar şi ambasadele ţărilor occidentale se arată tot mai des îngrijorate de derapajul antidemocratic ce ia proporţii pe zi ce trece la noi. Deunăzi, a intrat pe fir şi Consiliul Europei care a regretat faptul că cercurile guvernante de la Chişinău se eschivează de la expertizarea internaţională a legilor adoptate.


Exemplele ar putea continua cu nemiluita. Cancelariile occidentale par pe zi ce trece tot mai deranjate şi de faptul că planul de acţiuni UE - Republica Moldova este îndeplinit de ochii lumii şi de politica duplicitară a Chişinăului care creează impresia că ar vrea să tragă pe sfoară şi Estul şi Vestul. Toate acestea nu sunt altceva decât semne ale unei decepţii crunte. Astăzi, spre deosebire de anul 2005, la Bruxelles, Strasbourg şi Washington nimeni nu-şi mai face iluzii în ceea ce priveşte calitatea şi intenţiile politice ale regimului Voronin. Dacă acum doi ani puterea comunistă era privită ca un rău, dar totuşi, ca unul care poate fi cândva vindecat, azi Occidentul nu mai pune la îndoială faptul că în Republica Moldova are de a face cu un rău cancerigen profund şi irecuperabil.
Astfel, comuniştii au rămas singuri şi acasă, şi peste hotare. I-a abandonat nu numai Occidentul, precum se ştie, ci şi Kremlinul. Îmbunătăţirea aparentă din ultimul timp
a relaţiilor moldo-ruse n-ar trebui să înşele pe nimeni. Moscova, chit că a acceptat să intre în vorbă cu Voronin, nu l-a luat, totuşi, în braţe, ca pe vremuri. Putin, pur şi simplu, vrea să profite de singurătatea omologului său comunist pentru a bate în cuie victoria politică a clicii separatiste din Transnistria. Ruşii au ales de mult. Ei pariază doar pe Smirnov. Voronin nu-i decât mijlocul care trebuie să le ajute să-şi atingă scopul în regiunea rebelă.


Aşa fiind, în afară de PPCD, nimeni nu mai dă pe viitorul PCRM nici două parale. Asta anunţă pentru comunişti un sfârşit de drum politic. Guvernarea lor a ajuns între ciocan şi nicovală. Izolaţi şi pe plan intern şi pe plan extern, ei nu mai au nicio şansă. Într-un stat mic precum Republica Moldova, nicio guvernare nu poate supravieţui pe cont propriu. Voronin astăzi e în situaţia de acum cinci ani a lui Eduard Şevardnadze care, la un moment dat, a devenit indezirabil, şi la Moscova, şi la Washington. Din acel moment destinul său politic a fost pecetluit. Şi asta în condiţiile în care şi americanii, şi ruşii erau legaţi cel puţin sentimental de liderul georgian. Orice s-ar spune, numele acestuia se asocia cu perestroika şi apusul diplomaţiei sovietice. În ceea ce îl priveşte pe Voronin, el nu-i nimic altceva decât numele trădării pentru ruşi şi al absurdului pentru occidentali.